Patru sute douăzeci (420) e un număr asociat culturii ganja. Legenda zice că nişte puşti de la un liceu de prin California (bună Andreea) se întâlneau în fiecare zi la nujt ce statuie la ora 4:20 ca să fumeze iarbă.

Acu` ceva timp eram fascinat de numărul acesta şi îl căutam peste tot, dar acuma am realizat că e doar un număr, cum e şi 7, 51, 90, 241, 313, 421 sau un milion perioadă infinit. Dar acest post e despre altceva.

Dau timpul înapoi acu` fix un an. Şi-un pic. Prima întâlnire pro-legalizare din România. Douăzeci aprilie, douăzeci a patra sau 4/20. Ora este 4:20 şi stau pe bancă în Piaţa Universităţii, în faţă la Colţea. Pe banca din stânga e un poliţist. Pare a fi un om bun, sunt curios dacă a fumat vreodată verde.

Pe pagina de facebook îşi anunţaseră prezenţa mai bine de 150 de oameni, dar la şi douăzeci eram doar eu, gaborul şi o tipă roşcată şi drăguţă. Se face şi jumate şi dau să plec. Tocmai când să cobor scările apare Bogdan de la El Negro, cel care a iniţiat întâlnirea. Vorbim un pic şi plec.

Până a urmă am fost aproape zece oameni. Ne-au urat că la anul vom fi mai mulţi, dar uite că anul acesta nu s-a mai întâmplat nimic. Nu-i nimic, la anul vom fi mii.🙂

3

La Timişoara am înţeles că s-au adunat mai mulţi oameni. Mi se pare cumva firesc, acolo a început şi Revoluţia. Pace lor.

Mai vreau să zic că în frăţioara Moldova acest eveniment are loc încă din 2010 şi că acolo iarba este decriminalizată. Interesant, no?

„Etnobotanicele” au distrus destule vieţi. Oameni buni, treziţi-vă: Natura nu poate fi ilegală!

3